Ce reprezintă osteopenia?

Este etapa care precede osteoporoza, afecțiunea care ne confirmă că ne confruntăm cu scăderea densității osoase.

Mai este numită și zonă de tranziție deoarece, odată identidicați pacienții  în această etapă, în multe dintre situații, este posibil să se prevină evoluția către osteoporoză.

blank

Osteopenia este o afecțiune asimptomatică, motiv pentru care este depistată doar la evaluarea anuală efectuată de către parte dintre pacienți. Diagnosticarea osteoponiei este importantă deoarece, pe măsura ce avansează, crește și riscul producerii de fracturi, din cauza fragilității oaselor. Totuși, în cazul în care pacientul a suferit o fractură cauzată de demineralizarea osoasă, diagnosticul stabilit este de osteoporoză, indiferent de valoarea pe care o are densitatea minerală osoasă.

Cauzele apariției osteopeniei

Deși reprezintă tot o afecțiune a oaselor, osteopenia este diferită de osteoporoză. Este un diagnostic care presupune că densitatea osoasă este între normală și foarte scăzută. Cei mai mulți oameni suferă de osteopenie, dar nu știu acest lucru până la analize specifice.

Osteopenia poate apărea și ca urmare a anumitor afecțiuni medicale, procese metabolice sau ca urmare a administrării  anumitor tratamente medicamentoase. Femeile au un risc mai mare de a dezvolta osteopenie comparativ cu bărbații mai ales în perioada post-menopauză, odată cu scăderea nivelului de estrogen. Femeile au de asemenea o densitate minerală osoasă de vârf la vârsta de 30 de ani mai redusă comparativ cu bărbații, ceea ce face ca osul să se fragilizeze mai ușor. Pierderea de masă osoasă este un proces care se accelerează pe măsură ce au loc modificările hormonale asociate cu menopauza.

Fiind etapa premergatoare (un precurosor) al osteoporozei, osteopenia are aceleși cauze și aceiași factori de risc. Vom nota câteva dintre acestea, chiar dacă multe dintre ele pot fi inluențate de către noi:

• demineralizarea oaselor din cauza vârstei;
• factorul genetic (o atentie deosebită trebuie să o aibă persoanele care au avut cazuri de osteoporoză în familie);
• un regim alimentar sărac în calciu și vitamina D;
• boli de nutriție;
• chimioterapia;
• expunerea prelungita la radiații;
• sedentarismul și imobilitatea;
• fumatul și excesul de alcool.

Simptomele osteopeniei, ca și în cazul osteoporozei (boala silențioasă), nu există. Pacientul nu resimte vre-o durere, cel mai important este controlul periodic al densitatii minerale osoase (DMO).

Diagnosticarea osteopeniei 

Densitatea minerala osoasă este masurată prin intermediul osteodensitometriei în vederea stabilirii diagnosticului de osteoporoză și al stadiului premergător acesteia – osteopenia. Împreună cu Scorul de Fragilitate (SF) permite, de asemenea, estimarea riscului de fractură în următorii 5 ani.

Osteodensitometria  se poate efectua prin două metode:

  1. DEXA (Dual Energy X-ray Absorbtion) care folosește razele X
  2. REMS (Radiofrequency Echographic Multi Spectometry) adică Multi Spectometria Ecografică cu Radiofrecvență, noua tehnologie care utilizează ultrasunetele, nu radiațiile.

blank

Examinarea REMS este de 5 ori mai precisă decat DEXA și nu iradiază (nu folosește raze X) fiind complet inofensivă. Examinarea durează 15 minute, iar rezultatul se oferă pe loc, astfel încât, dacă este cazul, se poate prescrie tratament imediat.

REMS este o metodă de diagnosticare modernă ce are ca scop stabilirea diagnosticului de osteoporoză sau, după caz, osteopenie.

Osteodensitometria REMS este utilizată deja în peste 40 țări (inclusiv SUA, Japonia și Australia) iar pentru anumite categorii speciale (ex. femei gravide) reprezintă singura metodă de a determina densitatea și fragilitatea osoasă.

Ținând cont de factorii de risc menționați, sunt câteva elemente care fac parte din prevenție:

  • corectarea stilului de viață,
  • suplimentarea cu vitamina D și calciu,
  • o viață activă
  • menținerea unei greutăți normale

În cazul tratamentelor, medicul curant este cel mai îndreptățit să ofere răspunsuri și să monitorizeze eventualele efecte negative ale tratamentelor medicamentoase asupra pacientului și modificarea acestora.

Este importantă monitorizarea periodică a densității minerale osoase prin intermediul osteodensitometriei cu una dintre cele două metode menționate anterior (Testul clasic DEXA sau Osteodensitometrie REMS). Această reevaluare este necesară pentru a se stabili gradul de progresie al scăderii densității minerale osoase și pentru a se stabili dacă pacientul necesită tratament sau schimbarea stilului de viața.

Medicul curant va indica perioada la care se necesită  reexaminarea prin osteodensitometrie. Cel mai adesea, recomandarea este făcută ca la 1 an după diagnosticarea cu osteopenie, aceasta să fie repetată.

Recomandări și sfaturi utile pentru pacienți

Osteopenia nu necesită tratament medicamentos cu excepția administrării de suplimente cu vitamina D și Calciu la recomandarea medicului curant.

De cele mai multe ori pierderea de masă osoasă poate fi încetinită sau stabilizată prin modificări ale stilului de viață sau medicație atunci când este necesar. În anumite situații, pierderea de masă osoasă poate continua atunci când pacientul prezintă anumite afecțiuni medicale care necesită tratamente medicamentoase ce conduc inevitabil la acest proces. Însă medicul curant poate interveni in schema de tratament.

Printre princialele modificări la nivelul stilului de viața se regăsesc:

  1. Consumul de alimente cu conținut crescut de Calciu și vitamina D. Asigurați-vă că în cadrul obiceiurilor alimentare zilnice introduceți produse care conțin Calciu. Mâncați mai mult pește, legume verzi, produse din soia și/sau brânză tofu, lactate de calitate, organice. De asemenea, sucul de portocale și lămâie este de ajutor. În aceeași măsură, dieta alimentară este necesar să cuprindă cereale, migdale, ouă, toate cu bogat conținut de vitamina D. Expunerea corectă la soare este  sursă importanta de vitamina D. În cazul în care testele de laborator efectuate anual indică valori scăzute ale nivelului de Calciu și vitamina D, apelați la medicul curant care să prescrie suplimente și vitamine, în dozele corecte.
  2. Se recomandă consumarea zilnică a alimentelor bogate in vitamina K si magneziu. Printre acestea se regăsesc  legumele cu frunze ferzi, spanacul, varză, nucile și semințele.
  3. Activitatea fizică regulată. Este recomandat mersul pe jos, urcatul scărilor, exercițiile de pilates și yoga, exerciții pentru întărirea oaselor și a musculaturii. Încercați să aveți cel puțin 30 de minute de activitate fizică zilnică.
  4. Scăderea consumului de alcool și renunțarea la fumat.

Majoritatea oamenior, indiferent de vârstă își pot păstra oasele puternie și sănătoase. Se recomandă să acționăm asupra cauzei nu asupra efectului, iar prevenția este mult mai importantă decât tratarea.

Ai putea fi interesat și de https://osteodensys.ro/analize-pentru-oase/