Osteodensys este prima clinică din România care folosește tehnologia neinvazivă REMS pentru diagnosticul osteoporozei și osteopeniei.
Tehnologia REMS (Radiofrequency Echografic Multi Spectometry) sau Multi Spectrometria Ecografică cu Radiofrecvență este unică în lume, complet neinvazivă (similară ecografiei), utilizează un fascicul de radiofrecvență din spectrul ultrasunetelor pentru analiza densității și a arhitecturii osoase.
Confirmarea performanței tehnologiei REMS vine din partea Societății Europene de Osteoporoză (ESCEO) care a publicat, în septembrie 2019, în revista de specialitate “Aging Clinical and Experimental Research” articolul de consens referitor la avantajele tehnolologiei REMS în diagnosticarea osteoporozei și osteopeniei.
„Evidențele stiințifice disponibile descriu densitatea osoasă măsurată cu REMS ca un parametru de diagnostic de acuratețe și predictor al riscului de apariție a fracturii osoase. Mai mult, REMS a arătat potențial adițional în estimarea fragilității scheletale, bazată pe Scorul de Fragilitate, independent de densitatea osoasă”, sunt concluziiile elaborate de experții ESCEO și publicate în Aging Clinical and Experimental Research”.
Examinarea REMS pentru determinarea densității și fragilității osoase efectuată în clinica Osteodensys se face cu echipamentul Echostation produs de firma italiana Echolight, care deține patentul tehnologiei REMS. Echipamentul, complet neinvaziv, rapid si automat, poate detecta modificari ale valorii densitățiii osoase de 5 ori mai mici decat DEXA.
„Osteoporoza este cea mai frecventă boală metabolică osoasă, o importantă problemă de sănătate publică, implicand costuri importante în special pentru managementul complicațiilor: fracturile osteoporotice. Acestea cresc morbiditatea şi mortalitatea generală și scad calitatea vieţii pacienţilor.
Osteoporoza este subdiagnosticată şi subtratată. Sunt necesare metode noi de evaluare a rezistenței osoase și de estimare a riscului fractură. REMS reprezintă o abordare noua, originală, fara iradiere pentru diagnosticul osteoporozei și predicția riscului fracturar prin măsurarea directă a densității minerale osoase la nivel lombar și femural.
Poate reprezenta o modalitate de screening și de evaluare a fragilității scheletale prin introducerea unui nou parametru – scorului de fragilitate, independent față de evaluările densitometrice” – Dr. Violeta Bojincă, medic primar reumatologie, Spitalul Clinic Sfânta Maria București.
“Osteodensys este prima clinică din România care folosește noua tehnologie neinvazivă REMS pentru diagnosticul osteoporozei și osteopeniei. Este o tehnologie de ultima ora, unică în lume, complet neinvazivă, similara ecografiei, cu certificare CE si FDA, de la instituțiile cu cele mai inalte și stricte standarde iîn domeniu echipamentelor medicale din lume” – Dr. Gabriel Ghitescu, MD, PhD, Director Medical Osteodensys.
Prevalența osteoporozei în România este de 20% la femeile peste 50 de ani, iar la bărbați prevalența este de 6%, potrivit datelor din raportul Comisiei Europene. Aceleași date spun că un milion de persoane au un risc ridicat de fractură.
La nivel mondial, aproximativ 200 de milioane de persoane sunt afectate de osteoporoză.