Cuprins:

Ce știm despre tiroidita autoimuna

Tiroiditele reprezintă un grup de afecțiuni cauzate de inflamația glandei tiroide. Cel mai frecvent este întâlnită forma cronică (tiroidita cronică Hashimoto), care reprezintă cea mai frecventă cauză de hipotiroidism. Alte tipuri de tiroidită includ: tiroidita subacută (de Quervain), tiroidita acută, tiroidita post-partum, tiroidita Riedel (fibroasă), tiroidita indusă de medicamente.

În cazul tiroiditei autoimune există o predilecție clară pentru sexul feminin. În populația pediatrică fiind un raport de 1:2 până la 1:6 baieți:fete. La adulti, boala poate afecta ambele sexe, însă incidența este mult mai mare la femei, cu o vârsta medie de debut cuprinsă între 30-50 ani.

Metode de diagnostic pentru tiroiditele autoimune

Printre cele mai întalnite metode de diagnostic în cazul tiroiditelor autoimune, regăsim:

  • testele de laborator care arată prezența autoimunității: anticorpii antitireoperoxidaza (ATPO) și anticorpii antitireoglobulină (ATGL) sunt prezenți în titlu variabil. De asemenea valorile TSH-ului, Ft4 și ale T3-ului sunt importante.
  • ecografia tiroidiană – care poate evidenția o inflamație a glandei tiroide, prezența pseudo- nodulilor sau o vascularizație anormală.

Cum se pot trata tiroiditele autoimune

Planul de tratament este diferit în bolile autoimune și influențat de factori adiacenți. De exemplu:

  • în cazul în care tiroidita autoimună se însoțește de o funcție tiroidiană normală (TSH și fT4 în limite normale), nu se recomandă tratament medicamentos.
  • dacă funcția tiroidiană este afectată, adică în cazul hipotiroidiei, se administrează hormon tiroidian de sinteză , pe cale orală.
  • în cazul sarcinii, recomandările de tratament sunt mai stricte, vizând menținerea TSH-ului sub 2,5, mai ales în primele 2 trimestre.

Tratamentul personalizat este realizat de către medicul endocrinolog curant în urma stabilirii diagnosticului clar. Controalele periodice sunt necesare pentru adaptarea sau modificarea dozajelor din planul terapeutic. Comunicarea continuă pacient-medic ajută la stabilirea soluției optime de tratament într-un timp cât mai scurt.

Evoluție și complicații

Evoluția tiroiditei autoimune poate fi staționara fără modificari ale TSH-ului și hormonilor tiroidieni. Sau cu disfuncție tiroidiană hipo/hipertiroidie atunci când se impune tratament și monitorizare mai atentă.

Majoritatea pacienților primesc acest diagnostic ca fiind o boală cronică, incurabilă. Deși, într-adevar, Tiroidita autoimună este o boală cronică,  în condițiile administrării tratamentului și ale unei monitorizări adecvate, boala nu afectează calitatea și durata vieții.

Suplimentele cu seleniu sau consumarea alimentelor ce conțin seleniu au demonstrat că pot reduce nivelul de autoanticorpi la 40% dintre subiecți. Vitamina D este recunoscută ca imunomodulatoare și cum deficitul ei este întâlnit la o proportie destul de mare dintre români, este adecvată suplimentarea cu vitamină D a dietei. Acest lucru se face la îndrumarea și sub supravegherea medicului curant, dozajul fiind personalizat. Oricum, o alimentație sănătoasă și echilibrată, un stil de viață activ, evitarea excesului de alcool și a fumatului sunt sfaturi generale care ameliorează majoritatea disfuncțiilor.

Intoleranța la gluten este deseori asociată cu Tiroidita Hashimoto de aceea se impun și restrictii în această privință.

Există și situații în care apare o hipertiroidie în context de Tiroidita Hashimoto așa numita hashitoxicoză în care este necesară administrarea blocantelor activității în exces a glandei tiroide.

Pacienții cu tiroidită autoimună și cu funcție tiroidiană normală sunt evaluați inițial la 6 luni, din cauza riscului de apariție a hipotiroidiei. Dacă afecțiunea nu evoluează, se poate face tranziția ulterior doar la monitorizare anuală.
Întrucât afecțiunea este cronică, tratamentul odată început se menține de principiu tot restul vieții.
Necesarul de hormon tiroidian crește cu timpul (odată cu scăderea producției interne de hormoni tiroidieni din cauza inflamației persistente și prelungite), ceea ce face ca dozele de hormon de substituție să crească și ele în timp. După atingerea dozei maximale de substituție, monitorizarea se realizează mai rar (anual).

Pacienții cu hipotiroidie subclinică nu necesită întotdeauna tratament. În funcție de bolile asociate, de simptomatologia pacientului și de valoarea TSH-ului, se poate decide administrarea de hormon tiroidian. În cazul în care nu se administreaza medicație, TSH-ul trebuie ținut sub control periodic endocrinologic, la un interval de timp stabilit de către medicul curant.

Pacientele cu hipotiroidie în sarcină.   Atunci când necesarul de hormon tiroidian crește în sarcină este obligatoriu tratamentul cu hormon tiroidian pe întreaga perioadă a sarcinii, uneori dacă este remisiune după naștere se poate întrerupe tratamentul medicamentos, în caz contrar se menține și monitorizează necesarul de hormon tiroidian în funcție  de rezultatele testelor de laborator recomandate de către medicul curant.

Tiroidita postpartum este o formă aparte de tiroidită care poate apărea de novo în primul an după sarcină. Aproximativ jumatate dintre pacientele care au prezenți anticorpi antitiroidieni în primul trimestru de sarcină vor dezvolta tiroidită postpartum. Riscul este mai mare la pacientele cu diabet zaharat tip I. Întrucât incidența acestui tip de tiroidită este maximă în prima jumatate de an după naștere, se vor doza TSH și fT4 la 3 și la 6 luni postpartum.

De reținut

Frecvența Tiroiditei cronice autoimune este în creștere. De aceea este util să ne adresam unui medic specialist pentru un control endocrinologic periodic al glandei tiroide. Diagnosticarea cât mai rapidă și tratamentul instituit in timp util, pot preveni complicații ale afecțiunii, reușind să îmbunătățească, așa cum ne dorim cu toții, calitatea vieții.

Text:Dr.Corina Tabarcea, medic primar endocrinolog
Referințe:https://rjmp.com.;https://newsmed.ro/tiroidita-hashimoto;
https://be-healthy.ro/

Ai putea fi interesat și de: https://osteodensys.ro/2021/02/10/sarcina-tiroida/