Capacitatea REMS (Multi Spectrometriei Ecografice cu Radiofrecvență) de a identifica statusul osteoporozei la femeile vârstnice cu diabet de tip
“Abstract– Pacienții cu diabet zaharat de tip 2 (DMT2) au o densitate minerală osoasă (DMO) crescută sau normală; cu toate acestea, fracturile de fragilitate reprezintă una dintre cele mai importante complicații ale diabetului de tip2 (DZ2)
Scop – Acest studiu și-a propus să evalueze dacă utilizarea tehnicii REMS poate îmbunătăți procesul de identificare a osteoporozei la pacientii cu DZ2.
Metode – într-o cohortă de 90 de paciente vârstnice în perioada de post-menopauză (70.5+/-7.6 DS ani) cu DZ2, comparativ cu un grup control de 90 de pacienți sănătoși, a fost măsurată DMO la nivelul coloanei lombare, a colului femural și șold total utilizând DXA, în plus, scanarea REMS a fost utilizată la nivelul acelorași segmente.
Rezultate – măsurătorile DXA au fost toate mai mari în cazul grupului cu DZ2 comparativ cu grupul de femei control fără DZ2. În contrast, toate măsurătorile REMS au fost mai scăzute în grupul DZ2 decât în cel fără DZ2. În plus, procentajul de femei cu DZ2 clasificat ca osteoporotic, bazat pe DMO prin REMS, a fost marcat mai mare în comparație cu cel clasificat prin DXA (47,0% respectiv 28, 0%). De altfel, procentajul pacientelor cu DZ2 clasificate cu osteopenie sau densitate normală a fost mai mare evaluat prin DXA, în comparație cu evaluarea REMS (48,8% si 23.2%, respective 38.6% si 4,5%). Femeile cu DZ2 și fracturi de fragilitate au prezentat valori mai mici ale DMO pe coloana normală, atât prin evaluarea DXA cât și REMS, în comparație cu cele fără fracturi. Totuși, diferența a fost semnificativ statistică doar pentru DMO coloană lombară evaluată prin REMS. (p<0.05)
Datele obținute sugerează că tehnologia REMS poate reprezenta o abordare utilă pentru a îmbunătăți procesul de diagnostic al osteoporozei la pacienții cu DZ2.
Discuţie
Din cunoștințele noastre, acesta este primul studiu care urmărește să evalueze utilitatea tehnicii REMS în determinarea statusului osos la femeile aflate în postmenopauză cu DZ2. Principala constatare a acestui studiu este reprezentată de faptul că, în timp ce valorile DMO prin DXA, așa cum era de așteptat, au fost mai mari la femeile cu DZ2 decât la grupul control, valorile DMO estimate de REMS au fost mai mici la femeile cu DZ2 decât la grupul control. Drept urmare, DMO identificata prin REMS a permis clasificarea unui număr mai mare de femei cu DZ2 ca „osteoporotice”, comparativ cu DMO prin DXA.
Prin urmare, datele noastre sugerează că estimarea DMO cu ajutorul REMS ar putea fi un instrument de diagnostic bun în demonstrarea bolii osoase asociate diabetului.
Odată cu îmbătrânirea progresivă a populației, fragilitatea osoasă cu fracturi prin traumatisme minore devine una dintre cele mai importante complicații ale diabetului. Deși acesta rămâne un factor de risc important pentru fractura în DZ2, DMO prin DEXA este considerată a avea o valoare predictivă slabă pentru fracturile de fragilitate la pacienții cu DZ2. Exista studii care raporteaza ca riscul de fractura este de aproape 2 ori mai mare la pacientii cu DZ2 comparativ cu subiectii fara DZ2 chiar daca pacientii cu DZ2 au o DMO crescuta sau normala. Prin urmare, atat evaluarea DMO prin DXA si aloritmul de evaluarea riscului de fractura (ex- FRAX) subestimeaza riscul de fractura la pacientii cu DZ2. In ultimii ani, au fost propuse cateva optiuni pentru a imbunatati performanta FRAX-ului la pacientii cu DZ2 (incluziand artrita reumatoida drept proxi pentru efectele DZ, reducerea scorului T pe colul femural cu 0,5 DS; cresterea varstei cu 10 ani; ajustarea cu TBS pentru FRAX) dar nici-una dintre aceste metode nu a fost optima pentru prezicerea riscului fracturilor maojore de fragilitate la acesti pacienti.
Un rezultat interesant al acestui studiu preliminar este reprezentat de faptul că femeile cu DZ2 cu fracturi de fragilitate majore în antecedente, au prezentat valori ale DMO coloană lombară evaluate prin REMS semnificativ mai mici în comparație cu cele fără antecedente de fractură; aceste rezultate sugerează că Tehnica REMS ar putea fi mai bună decât DXA pentru evaluarea riscului de fractură la pacientele cu DZ2.
Creșterea fragilității scheletale la pacienții cu DZ2 în ciuda unei DMO normale sau crescute poate fi explicate printr-o calitate osoasă scăzută având drept consecință reducerea rezistenței osoase. Din nefericire, în prezent, calitatea osoasă poate fi adecvat evaluată prin metode invazive ce nu sunt, prin urmare, disponible în practica clinică. Astfel că există un interes în creștere pentru identificarea unor tehnici noi, ușor de aplicat și de încredere ce pot să ne îmbunătațească evaluarea statului osos și riscul de fractură la acești pacienți.
În particular, tehnicile ce utilizează ultrasunete cantitative sunt atractive atât pentru că folosesc măsurarea proprietăților osoase utilizând atenuarea și reflexia undelor pulsate, cât și pentru că au avantaje în plus față de DXA, precum costul scăzut, portabilitatea și absența radiațiilor. (…)
(…) Diferențele observate între DMO prin DXA și DMO prin REMS pot fi cauzate de câteva artefacte care pot modifica rezultatele DXA. Modificări degenerative din cauza osteoaertritei, osteofitei și calcificării vasculare sau fracturi vertebrale, vor produce o falsă supraestimare a valorii efective a DMO și consecutiv o subestimare semnificativă a riscului de fratcură. Hiperostoza scheletică idiopatică difuză este comună printre pacienții cu diabet zaharat. În plus, recent, Veronese et al. au raportat ca DZ2 este corelat cu modificările de osteoartrită ce nu depind de greutate și ca DZ2 joacă un rol în patofiziologia osteoartritei.
Tehnologia REMS pare să fie capabilă să recunoască automat și să excludă semnalele de la nivelul calcicicarilor, osteofitelor și a altor posibile artefacte și să depășească cele mai comune artefacte ce afectează valoarea DMO prin DXA furnizând astfel o definiție corectă a statusului osos.
Concluzii finale – Rezultatele investigațiilor sugerează că Tehnologia REMS poate reprezenta o abordare utilă ce crește capacitatea de diagnostic a osteoporozei la pacienții cu DZ2. Sunt necesare studii în continuare pentru a confirma aceste date preliminare și pentru a stabili noi parametrii REMS în relație cu calitatea osoasă care pot îmbunătăți predicția riscului de fractură la pacienții cu diabet zaharat.“
Vezi întregul articol aici.