GINECOLOGIE
Servicii ginecologie cu bilet de trimitere
Programări rapide la ginecologie cu bilet de trimitere – fără liste de așteptare.
În ginecologie serviciile decontate prin ambulatoriul de specialitate sunt următoarele:
- Consultația și controlul ginecologic;
- Consultație ginecologică prin telemedicină;
- Recoltare pentru test Babes-Papanicolau;
- Recoltare pentru test secreții vagionale;
- Electrocauterizare condiloame;
Consultație ginecologie
Consultația ginecologică este o evaluare medicală realizată de un specialist pentru a monitoriza sănătatea sistemului reproducător feminin. Include:
- Discuția medicală despre simptome, istoricul menstrual și sexual, contracepție sau planificare familială.
- Examinarea fizică a organelor genitale externe și interne, folosind speculul pentru vizualizarea colului uterin.
- Teste suplimentare, cum ar fi examenul Papanicolau, ecografia transvaginală sau analize pentru infecții.
Consultația este esențială pentru prevenirea, diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor ginecologice, precum infecții, fibroame sau boli cu transmitere sexuală.
Consultația ginecologică prin telemedicină
Serviciul de consultație prin telemedicină permite pacienților să beneficieze de sfatul unui medic specialist fără a se deplasa la clinică. Pacientul se programează telefonic pentru o consultație prin telemedicină, iar la ora stabilită personalul clinicii îl va contacta pentru a-l pune în legătură cu medicul de specialitate.
În cadrul consultației online, pacientul poate discuta simptomele, istoricul medical și poate primi recomandări medicale, interpretarea analizelor sau indicații de tratament. Dacă este necesar, medicul poate recomanda investigații suplimentare sau o consultație fizică în clinică. Serviciul oferă o modalitate rapidă și sigură de a obține îndrumare medicală, economisind timp și facilitând accesul la specialiști.
Colposcopia
Colposcopia este o procedură medicală neinvazivă utilizată pentru a examina în detaliu colul uterin, vaginul și vulva cu ajutorul unui dispozitiv numit colposcop. Aceasta se efectuează de obicei pentru:
- Investigarea anomaliilor detectate la testul Papanicolau.
- Diagnosticarea leziunilor precanceroase, infecțiilor sau altor afecțiuni cervicale.
Procedura este nedureroasă, durează aproximativ 10-20 de minute și poate include biopsii dacă se observă zone suspecte. Este esențială pentru prevenția cancerului de col uterin.
Recoltare pentru test Babes-Papanicolau
Recoltarea pentru testul Babeș-Papanicolau este o procedură simplă și nedureroasă prin care se prelevează celule de pe suprafața colului uterin pentru a detecta:
- Anomalii celulare care pot indica riscul de cancer de col uterin.
- Infecții sau alte modificări ale celulelor cervicale.
Procedura se realizează în timpul unei consultații ginecologice, folosind o periuță specială sau o spatulă. Este recomandată periodic pentru prevenirea și depistarea precoce a afecțiunilor colului uterin.
Medicii noștri ginecologi aflați în contract cu CAS
Cum se efectuează o programare la medicul ginecolog cu bilet de trimitere?
Pasul 1
Se obține bilet de trimitere de la medicul de familie către specialitatea OBSTETRICĂ – GINECOLOGIE
Pasul 2
Programarea se poate efectua telefonic la numărul 0726 201 589 sau pe e-mail la adresa programari@osteodensys.ro. Veți primi informații referitoare la data și ora programării, medicul disponibil și serviciile care pot fi decontate în cadrul consultației.
Pasul 3
Consultația de specialitate este decontată de CAS în baza cardului de sănătate și a biletului de trimitere. Îți vom reaminti data și ora consultației cât și adresa clinicii printr-un SMS înainte cu o zi a programării. Vă stăm la dispoziție cu servicii medicale de calitate!